Chapter 3.
Stia, din surse care nu puteau fi contrazise, ca Volturii vor ataca, ca vor veni in numar foarte mare ca sa distruga ceea ce aceasta familie proteja. Dar nu stia cand! In orice caz, nu acum! Nu ar indrazni sa se apropie de ei atat de curand. Ultimul atac esuat nu era foarte indepartat, deci nu puteau risca.
Analizand locurile pe langa care masina doctorului trecea fulgerator, fara macar sa clipeasca sau sa rateze vreun amanunt, facandu-si planuri in cazul in care increderea pe care i-o acordase acum lui Carlisle era inselata, Luna isi flexa puterile, fara sa alerteze simturile atat de ascutite ale vampirului de langa ea. Trei sute de ani de experienta erau suficienti pentru a o transforma in cea mai formidabila arma existenta.
‘Sa speram totusi ca nu va fi nevoie sa ma folosesc de ele! Ca vor intelege…’ incerca sa se convinga pe sine, desi clestele care ii tinea inima continua sa stranga, fara induplecare. ‘Imi doresc ca totul sa se termine cat mai curand!’ ofta tanara fata.
Lumea o dezamagise de prea multe ori. Acum, nu mai stia in cine sa se increada.
Scartaitul franelor o facu sa tresara, iar degetele ei se inclestara pe manerul usii. Casa aceea mare si alba din fata ei arata extraordinar, si deloc inspaimantator. Insa micile discuri luminoase, vizibile numai pentru ea, palpaiau dintr-o camera in alta, alergand la viteze incredibile, agitate de prezenta ei probabil. Dar de ce reactionau asa? Erau cu mult mai numerosi ca ea, deci puteau sa o distruga in orice moment!
“Nu te vom ataca! Nu voi permite ca vreunul din copii mei sa te raneasca! Nu vrem sa starnim un razboi, mai ales ca ai ales sa infrunti atatea primejdii pentru a imi cere ajutorul!” vocea lui calma, usor senzuala o facu sa inghita in sec, si sa isi ascunda fata.
Spre deosebire de vampiri ea inca putea rosi, deci se putea face usor de ras, sau mai rau putea sa le dea impresia ca e slaba de caracter! Ceea ce cu siguranta nu era!
‘Daca ai stii ca am veni nu numai pentru a-ti cere ajutorul dar si pentru a ti-l oferi.. Oare m-ai crede? Sau ai izbucni in ras si m-ai alunga? Nu vad nici un motiv pentru a reactiona chiar asa, dar nu se stie! Daca o sa ma poti ajuta, atunci te voi ajuta si eu!’ isi promise mai mult siesi Luna, incercand sa nu se gandeasca la viitor. Ii era sila cu ceea ce stia, ii era sila de ceea ce va trebui sa faca, insa… nu putea sa ii abandoneze pe viitor, daca aceasta familie ciudata se va dovedi la fel de intelegatoare pe cat aflase.
Pasind pe pamantul reavan, tragand cu nesat aer in piept, identificand toate mirosurile posibile din el, iar asta pe o raza de cativa kilometri buni, roscata se opri o secunda chiar inaintea treptelor care duceau catre intrarea in casa.
Un marait imperceptibil ii gadila auzul, iar fata se vazu nevoita sa isi muste limba. Ii venea sa rada! Un varcolac? Stai… nu! Era unul din cei ce isi schimbau forma! Ultimii Copii ai Lunii erau imprastiati peste tot in lume, desi cea mai mare ceata de astfel de fiinte traiau sub conducerea mamei ei bolnave. Si atunci ce voia acest copil de la ea? Maraia ca sa isi faca simtita prezenta sau de ce? Caci frica cu siguranta nu ii era de acest tanc incepator.
Chicoting grav, facandu-l pe Carlisle sa se uite ciudat la ea, Luna se intoarse pe jumatate catre padure, si, culmea, se uita exact in ochii unui lup cenusiu, mai mare decat un cal, care marai din nou, aratandu-si coltii.
“Numai incearca sa ma prinzi… Seth!” rase fata, caci puterile ei ii permiteau sa afle identitatea celui cu care statea in fata. Nu putea sa citeasca ganduri, doar sa afle nume si adrese.
Inchizandu-si ochii si scuturand din cap, intorcand spatele lupului gigant care mai mai ca sari din ascunzatoarea lui, Luna pasi gratioasa pe scari, intrand in casa. Nu se simtea tocmai bine aici, caci mirosul intepator si dulce al vampirilor ce salasluiau in ea ii ardeau nasul, dar nu putea sa spuna ca ii displacea.
Era decorata cu gust, luminoasa si spatioasa, fara nici o urma de praf.
‘Ca tot veni vorba… va trebui sa fac si eu curat… A trecut ceva vreme decand nu am mai dereticat! Saraca mama… cred ca s-a speriat de mormanul miscator din camera mea.. Oh, si trebuie neaparat sa ii spun lui Dante sa ia copii micuti din camera mea! Ultima data cand au intrat mi-am gasit toate hainele insirate pe jos cu mancare de bebelusi pe ele! Cah! ‘ ii trecu un gand razlet prin minte, in timp ce privirea ei trecea rapid de pe un obiect pe altul, un zambet fugar intinzandu-i colturile buzelor, dandu-i chipului ei un aspect cat se poate de minunat.
“Tu trebuie sa fii cea care vrea sa il rapeasca pe tata!” o voce baritonala puternica ii atrase atentia catre living, unde, exact in usa, stateau adunati laolalta, formand un semi-cerc in jurul lui Carlisle, noua persoane, din care sapte erau vampiri, unul un varcolac si ultimul, un copil de aproximativ sapte ani, dupa toate aparentele, un semivampir.
“Deci e adevarat! Ea e comoara pentru care ati vrut sa luptati impotriva Volturilor!” vocea ei sparse tacerea ciudata, in timp ce ea personal ignora acea semi intrebare pusa de cel mai mai mare vampir din acea casa.
“Tu de unde stii?” cea care tinea copilul protectiv la piept, marai scurt spre Luna, ascunzand fetita dupa cel ce parea sa fie tatal biologic.
“Conteaza?” un chicotit sinistru ii parasi buzele, in timp ce partenera blonda a uriasului se ghemui de atac, iar cel ce isi schimba forma incepu sa tremure.
“Bella, Rosalie, Jacob pastrati-va calmul…Ea nu…” Carlisle incerca sa ii linisteasca, insa Luna nu le oferi ocazia, si, spre surprinderea tuturor, intr-o secunda, fura micuta fetita si fugi catre celalalt capat al incaperii, evitand vampirii cu o dexteritate nemaiintalnita.
“Pune-o jos! Daca ii faci ceva rau vei plati scump!” mai multe glasuri se unira in timp ce aproape toti vampirii din acea casa se ghemuira de atav. Cativa se uitara mirati la ea, incercand sa inteleaga ce avea de gand. Nu intelegeau pe deplin de ce o luase pe micuta atat de brusc si brutal, infruntandu-le furia cu atata sange rece. Ce voia sa le demonstreze? Ca nu se temea de ei, sau ce?
Chicotind trist, Luna se uita in ochii ciocolatii ai micutei si ii zambi cand aceasta ii atinse fata si o multime de amintiri si intrebari ii invadara creierul. Nu le raspunse amenintarilor celor mari, ci continua sa legene copila in brate, tinandu-si ochii intredeschisi.
“Bunicule …” vocea cristalina a fetitei ii facu pe toti sa tresara ca si cum un curent electric invizibil ar fi trecut prin toti deodata.” Nu ne vrea raul… Si o cheama Luna.. “ spuse intelegatoare micuta bruneta, in timp ce restul se incordara in timp ce un zambet sincer si relaxat le lumina fetele celor doua.
“Edward, Esme…. Relaxati-va si ajutati-ma sa calmez si restul familiei!” ofta doctorul, trecandu-si o mana peste fata obosita.
“Cum a-ti vrea sa ma relaxez cand acea… chestie are in brate copilul meu? Cine stie ce…” insa protestele Bellei murira imediat ce Luna puse cu foarte mare grija fetita pe pamant si o impinse usurel de la spate in directia familiei ei ingrijorate.
Uitandu-se la fata mamei ei, Renesmee ii zambi stralucitoare si foarte sigura pe sine, si se intoarse ca sa ii sara din nou in brate ‘creaturii’ asa cum bine o denumise Bella pe Luna. Din pacate roscata nu putea sa o alunge pur si simplu pe micuta inapoi la cei care voiau sa starneasca un mini razboi numai pentru a o lua inapoi, asa ca se apropie precaut de cel cu parul aramiu, cel denumit Edward si isi fixa privirea intr-a lui.
“Stiu ca nu ne vrei raul dar… de ce…” insa intrebarea lui amuti, in timp ce Luna ii dadu toate detaliile venirii ei atat de bruste in viata lor.
“Vor …” Edward incerca sa continue, socat, unul din ganduri.
“Da..” ii raspunse sigura pe ea, Nessie, trecandu-si mainile in jurul gatului femei mai in varste, chicotind vesela.
Coborandu-si capul in pamant, Edward refuza sa raspunda intrebarilor tot mai insistente ale familiei lui, si o luand-o dintr-o data pe Bella de mijloc, o saruta patimas, fara macar sa se sinchiseasca de murmurele celorlalti.
“Pentru ce a fost asta?” vocea usor gatuita a Bellei sparse tacerea, in timp ce sotul ei isi ingropa fata in parul de la gatul ei.
Insa Edward refuza sa ii raspunda. Luna ii urmari, tristetea umbrindu-i chipul, in timp ce ochii ei se mai inchisera o nuanta ajungand un soi de chihlimbariu rosiatic. Nu voise sa ii sperie, cu atat mai putin sa ii puna in acest fel in garda, mai ales ca nu cunostea foarte bine intentiile Volturilor. Insa ii promisese ajutor acestui baiat, si nu va da inapoi. Dar nu asta era ceea ce o intrista! Cu ajutorul micutei din bratele ei, Luna auzea toate gandurile din camera, insa… Toate erau intrebari confuze, caci nimeni nu mai intelegea nimic. De ce venise ea aici? De ce reactiona Edward in acest fel? Ce aflase de la aceasta fata misterioasa?
“Ca sa lamurim totul… Carlisle, mi-ai promis ajutorul! Vreau sa stiu daca te mai tii de cuvant! Esti ultima mea speranta! Si a lor de altfel! “ vocea ei se sparse catre sfarsit, ajungand la un ton misterios.
“Da..” ii raspunse doctorul, incrucisandu-si bratele la piept, si uitandu-se la familia lui.
“Stati asa! Lamuriti-ma si pe mine!” porunci Emmet postandu-se in fata Lunei, uitandu-se amenintator la ea.
“Nu este timp .. Asa-i?” vocea catifelata, ca niste clopotei in vant, a micutei brunete care statuse tacuta pana atunci il facu pe urias sa se uite din nou intrebator intre cele doua fete.
“De ce sa nu fie?” varcolacul intra si el in vorba, apropiindu-se foarte mult de roscata, degetele lui lungi mangaiand pielea catifelata a copilului din bratele ei.
Desprinzand-o pe Renesmee de la gatul ei, Luna i-o dadu baiatului, in timp ce mai multe priviri confuze o urmarira in timp ce ea se indrepta hotarata spre usa.
“Nu este timp… daca vreti sa supravietuiti ar fi mai bine sa ma ajutati… Nici eu si nici voi nu mai avem timp! Nu fiti orgoliosi sau suspiciosi, nu va vreau raul! Pe pamantul asta nu mai exista nimic pentru care as vrea sa lupt… sau mai bine zis… nu exista! Fiti intelegatori, si nu incercati sa rezolvati misterul asta! O sa va spun totul pe indelete cand vom veni inapoi!” le sopti Luna, intinzandu-si mana cu palma deschisa in sus catre doctor, uitandu-se pe rand de la Edward care inca nu isi revenise, la cel care nu scosese o vorba in minutele ciudate cat statuse ea alaturi de ei. Jasper isi intoarse capul catre partenera lui si cauta un soi de raspuns in ochii ei.
Probabil ca gasise ceea ce cauta, caci in secunda urmatoare era langa roscata, uitandu-se fix la fratele lui si apoi la tatal sau, asteptandu-i.
“Asta e culmea! Cine naiba te crezi?…” incerca sa isi duca blesteme pana la capat Emmet, insa Bella il opri. Privirea ei era fixata si oarecum pierduta in orbitele atat de ciudate ale roscatei, in timp ce un zambet strengar ii flutura pe buzele acesteia.
“Duceti-va mai repede!” sopti Bella, atat de incet incat pana si cu urechile lor sensibile cei din jurul ei de abia o auzira!
Pufnind scurt, Edward se alatura celor doi, alaturi de tatal sau.
Ce voia aceasta fata de la familia lui? Ce era cu acele date ciudate pe care le aflase de la ea? Si de ce sa mai atace Volturii inca o data?
Cine era ea? Ce secrete o legau de lumea lui sau de familia lui?
Poate ca le era datoare cu ceva din trecut, dar atunci de ce ar fi venit tocmai acum, cand batalia pe care, se presupunea, ca o castigasera se terminase demult? Atunci de ce nu venise?
Cu ce trebuia sa o ajute Carlisle? De ce credea ca tatal lui ii va putea salva mama ? Ce era ea de fapt?
Si cum de Renesmee o placuse asa de usor? Era chiar atat de puternica? Mistere peste mistere, intrebari peste intrebari.
Oare se vor rezolva vreodata? Nu stia ce sa creada despre aceasta fata! Nu putea sa aiba incredere oarba in ea, dar nici nu putea sa o alunge! Ceva il atragea la ea, si nu era numai faptul ca era frumoasa, caci el o avea pe Bella lui! Atunci? …
Insa altfel de ganduri purtau o batalie in mintea ei! Va trebui sa faca o ruptura definitiva de propria ei familie, daca voia ca ei sa mai traiasca! Din cauza ei mama ei era acum bolnava. Din cauza ei foarte multi din cei pe care odata ii denumise frati erau morti acum!
Va trebui sa gaseasca o modalitate de a-i ascunde, desi reusise sa ii faca nevazuti mai bine de douasute de ani, evitand privirea iscoditoare a lui Caius de nenumarate ori. Si apoi? Apoi va trebui sa ajute aceasta noua familie, sa ii protejeze de multe pericole ce se vor abate asupra lor.
Dar oare asa era cel mai bine? Sa se rupa definitiv de ai ei? Nu intelegea daca ceea ce facea era bine sau nu, insa analizase toate planurile posibile! Nu isi putea baga familia in razboi, desi isi va razbuna fratii cazuti, deci ce ramanea? Caci nu putea abandona familia Cullen!
‘Nu exista alta cale! Nu pot sa ii mint prea multa vreme, desi ganduri, sau macar o parte din ele le-am ascuns de acest Edward… Acum sa vad cum rezolv si cu restul! Doamne.. in ce m-am bagat?’ isi zise oftand.
