Half Blood Menace chap 4

“Get busy living, or get busy dying “ – Stephen King

Masina rula pe sosea de ceva vreme, starning mirarea singurul pasager care nu mai calatorise cu ea pana acum. Carlisle nu intelege cum de reusea sa se miste in acest mod fara sa derapeze sau sa iti dai seama ca tu chiar mergi cu o masina mai mult decat rapida. In plus, fii sai ramasesera demult in urma si se chinuiau sa ii ajunga de urma. Pur si simplu zburau. Nu stia ce fel de masina era aia, dar cu siguranta voia sa afle.

“Ce..” incepu, in timp ce Luna intorcea usor de volan, iar masina vira lin pe sosea, in timp ce vitezometru arata un treisute de km la ora.

“Eu am facut-o! Nu mai exista o masina ca asta ! “ aproape ca sopti, prea adancita in ganduri ca sa ii poata explica pe larg ceea ce voia sa stie.

Ii era frica de ceea ce va trebui sa faca, de ceea ce va trebui sa uite, caci stia ca trecutul o va bantui mereu, o va fugari, din ce in ce mai fioros si mai violent, muscand adanc din inima ei, lasand in locul blocului de piatra care fusese ea timp de trei sute de ani doar o carapace. Va trai numai prin prisma amintirilor, va privi lumea de dupa un geam murdar a sentimentelor trecute. Va reusi vreodata sa uite ce a fost si sa salveze ceea ce nici macar nu ii apartine? Caci familia Cullen nu era a ei, nu o ajutase, desi, in trecut, se mai intalnise cu Carlisle dandu-se drept vampir desi mirosul ei spunea altceva. In plus, se deghizase mult prea bine, si chiar daca doctorul tinea minte perioada aia, nu isi mai amintea sa o mai fi intalnit.

Ofta, ascultand doar vajaitul sinistru al vantului care lovea masina in timp ce ea reducea constant din viteza, caci se apropia de Phoenix si nu voia sa se intalneasca cu vreun om si sa trebuiasca sa dea explicatii sau bani. Poate ca ei erau prada lor, a varcolacilor si a vampirilor, insa nu putea risca sa fie descoperita.

Desi, daca memoria ei o ajuta, mai facuse genturi eroice in trecut. Salvase un intreg sat de la pieire, numai pentru ca ii cazuse cu tronc un copilas mititel, care, intr-un final, murise de holera. Oare nu ar fi fost mai bine daca nu se baga? Poate ca acei oameni nu ar mai fi trait inca treizeci de ani, insa nu ar mai fi trecut prin cele mai groaznice chinuri in cei treizeci de ani. In plus, atunci atrasese atentia Volturilor asupra ei, si nu ii placuse sa fuga minut de minut.

“Inca putin. As vrea sa inchizi ochii si sa te gandesti la un leac pentru atrofierea musculara si coagularea celulelor rosii in corp. Asta din cauza veninului vostru!” ii spuse pe scurt o parte a problemelor mamei sale.

Caci aceasta venerabila Fiica a Lunii se lasase muscata pentru a-si proteja fiica, atacata de prea multi vampiri odata. In acea zi aproape  ca fusese sfasiata daca mama ei nu ar fi intervenit.

Desi ii facuse transfuzii cu propriul ei sange, Luna nu observase decat o imbunatatire minora. Cautase un leac an dupa an, insa nu daduse peste nimic salvator, asa ca, dupa douazeci de ani decand mama ei cazuse bolnava, roscata se vazuse nevoita sa apeleze chiar la dusmanul ei, vampirul, pentru a-si salva mama.

Nu mai stia ce sa mai faca. Nu voia sa o priveasca ofilindu-se, mai ales ca, fara ea, clanul Landon ar fi disparut cu siguranta, destramandu-se. Varcolacii nu erau facuti, originar, sa stea impreuna. Numai mama ei reusise sa ii uneasca.

Intorcand masina pe o straduta micuta si intunecata, Luna sofa cu foarte mare atentie privind blocurile inalte care ii umbreau calea. Probabil ca fratii ei ar fi atacat masina din urma deja daca ea nu si-ar fi intins scutul protector in urma ca sa ii acopere.

Il lasase pe Dante responsabil caci stia cat de mult isi iubea el conducatoarea. Fost haitas, un criminal de temut, acest varcolac, putin mai tanar ca ea, ar fi reprezentat, chiar si singur, un pericol pentru lipitorile dezgustatoare care misunau pe glob. Era foarte capabil si stia cum sa isi motiveze si conduca apropiatii, cei pe care ajunsese sa ii denumeasca frati.

Ii simtea energia undeva in fata. Probabil ca le va taia calea. Insa nu asta o ingrijora. Se temea ca propria ei familie sa nu sara maniati asupra celor pe care ii adusese fara stirea lor. Oare cum vor reactiona? Va trebui sa isi secereze toate legaturile cu ei chiar inainte ca Carlisle sa poata sa ii ajute mama?

Intorcandu-si privirea nelinistita in spate, crezu ca o parte din scutul ei se ondulase, asta din cauza grijilor nenumarate, permitandu-le celor doi Cullen sa vada in exterior. Insa se inselase, controland mintea lui Edward afla chiar contrariul.

Expirand linistita, Luna isi intoarse din nou atentia catre drum, si aproape ca dadu peste unul din fratii ei. Stinsese farurile, desi se lasase noaptea, asa ca acum nu mai vedea absolut nimic, desi ochii ar fi trebuit sa o ajute, ca sa nu mai vorbim despre nas. Dar de asta lasase toate fraiele conducerii lui Dante. Baiatul stia cum sa se faca nevazut.

Inghiti in sec, apasand frana pana in podea, in timp ce Carlisle se incorda, incercand sa vada in fata lui. Isi deschisese ochii cand masina incepuse sa incetineasca, iar mana dreapta a roscatei o atinsese pe a lui. Dar nici el nu reusea sa distinga mare lucru.

“Unde suntem?” reusi sa spuna, panicandu-se usor, desi avea incredere in noua sa cunostinta.

“Chiar la intrarea in cartierul nostru…. Am uitat sa mentionez faptul ca sunt pe jumatate varcolac asai?” vocea ei usor mirata, il facu sa uite de pericolul care se apropia de el si de familia lui.

“Esti un ce …?” intreba, luat prin surprindere. Nu crezuse ca avea sa intalneasca atatia varcolaci la un loc. Nu ii venea acum sa creada ca tocmai asta i se intampla: avea sa consulte una din cele mai rare creaturi de pe Pamant.

Ridicand din umeri, stiind prea bine ca doctorul intelesese perfect ceea ce ea tocmai spusese, Luna ridica incet piciorul de pe frana apoi porni din nou masina cand Dante se dadu din drum. Probabil ca el intelesese, acum urma partea mai dificila!

Sa isi convinga mama si clanul ca prezenta lor acolo era de bun augur si ca acesti vampiri erau buni. Spera ca si ei vor realiza ca nu erau un pericol. Bineee… asta dupa ce le va destainui tot planul.

Probabil, ba nu! – cu siguranta, vor face proteste si vor incerca sa o opreasca, mai ales daca mama ei se va intrema. Insa ea nu va asculta de niciuna din rugamintile lor si va pleca! Sau cel putin asa spera!

Insa partea asta era abia la final, acum trebuia sa faca cumva si sa ii mentina in viata pe cei trei Cullen care ii vor salva clanul. Va trebui sa gaseasca o modalitate, sau ambele parti implicate vor fi rase de pe fata pamantului de catre Volturi.

Poate ca unii dintre vampiri vor supravietui, luati ca premii de razboi, insa nu stia daca chiar toti vor fi asa norocosi. Tot ce stia era ca specia ei va disparea daca ea nu ii va apara, luand partea inamicului. 

Half Blood Menace chap 3

Chapter 3.

Stia, din surse care nu puteau fi contrazise, ca Volturii vor ataca, ca vor veni in numar foarte mare ca sa distruga ceea ce aceasta familie proteja. Dar nu stia cand! In orice caz, nu acum! Nu ar indrazni sa se apropie de ei atat de curand. Ultimul atac esuat nu era foarte indepartat, deci nu puteau risca.

Analizand locurile pe langa care masina doctorului trecea fulgerator, fara macar sa clipeasca sau sa rateze vreun amanunt, facandu-si planuri in cazul in care increderea pe care i-o acordase acum lui Carlisle era inselata, Luna isi flexa puterile, fara sa alerteze simturile atat de ascutite ale vampirului de langa ea. Trei sute de ani de experienta erau suficienti pentru a o transforma in cea mai formidabila arma existenta.

‘Sa speram totusi ca nu va fi nevoie sa ma folosesc de ele! Ca vor intelege…’ incerca sa se convinga pe sine, desi clestele care ii tinea inima continua sa stranga, fara induplecare. ‘Imi doresc ca totul sa se termine cat mai curand!’ ofta tanara fata.

Lumea o dezamagise de prea multe ori. Acum, nu mai stia in cine sa se increada.

Scartaitul franelor o facu sa tresara, iar degetele ei se inclestara pe manerul usii. Casa aceea mare si alba din fata ei arata extraordinar, si deloc inspaimantator. Insa micile discuri luminoase, vizibile numai pentru ea, palpaiau dintr-o camera in alta, alergand la viteze incredibile, agitate de prezenta ei probabil. Dar de ce reactionau asa? Erau cu mult mai numerosi ca ea, deci puteau sa o distruga in orice moment!

“Nu te vom ataca! Nu voi permite ca vreunul din copii mei sa te raneasca! Nu vrem sa starnim un razboi, mai ales ca ai ales sa infrunti atatea primejdii pentru a imi cere ajutorul!” vocea lui calma, usor senzuala o facu sa inghita in sec, si sa isi ascunda fata.

Spre deosebire de vampiri ea inca putea rosi, deci se putea face usor de ras, sau mai rau putea sa le dea impresia ca e slaba de caracter! Ceea ce cu siguranta nu era!

‘Daca ai stii ca am veni nu numai pentru a-ti cere ajutorul dar si pentru a ti-l oferi.. Oare m-ai crede? Sau ai izbucni in ras si m-ai alunga? Nu vad nici un motiv pentru a reactiona chiar asa, dar nu se stie! Daca o sa ma poti ajuta, atunci te voi ajuta si eu!’ isi promise mai mult siesi Luna, incercand sa nu se gandeasca la viitor. Ii era sila cu ceea ce stia, ii era sila de ceea ce va trebui sa faca, insa… nu putea sa ii abandoneze pe viitor, daca aceasta familie ciudata se va dovedi la fel de intelegatoare pe cat aflase.

Pasind pe pamantul reavan, tragand cu nesat aer in piept, identificand toate mirosurile posibile din el, iar asta pe o raza de cativa kilometri buni, roscata se opri o secunda chiar inaintea treptelor care duceau catre intrarea in casa.

Un marait imperceptibil ii gadila auzul, iar fata se vazu nevoita sa isi muste limba. Ii venea sa rada! Un varcolac? Stai… nu! Era unul din cei ce isi schimbau forma! Ultimii Copii ai Lunii erau imprastiati peste tot in lume, desi cea mai mare ceata de astfel de fiinte traiau sub conducerea mamei ei bolnave. Si atunci ce voia acest copil de la ea? Maraia ca sa isi faca simtita prezenta sau de ce? Caci frica cu siguranta nu ii era de acest tanc incepator.

Chicoting grav, facandu-l pe Carlisle sa se uite ciudat la ea, Luna se intoarse pe jumatate catre padure, si, culmea, se uita exact in ochii unui lup cenusiu, mai mare decat un cal, care marai din nou, aratandu-si coltii.

“Numai incearca sa ma prinzi… Seth!” rase fata, caci puterile ei ii permiteau sa afle identitatea celui cu care statea in fata. Nu putea sa citeasca ganduri, doar sa afle nume si adrese.

Inchizandu-si ochii si scuturand din cap, intorcand spatele lupului gigant care mai mai ca sari din ascunzatoarea lui, Luna pasi gratioasa pe scari, intrand in casa. Nu se simtea tocmai bine aici, caci mirosul intepator si dulce al vampirilor ce salasluiau in ea ii ardeau nasul, dar nu putea sa spuna ca ii displacea.

Era decorata cu gust, luminoasa si spatioasa, fara nici o urma de praf.

‘Ca tot veni vorba… va trebui sa fac si eu curat… A trecut ceva vreme decand nu am mai dereticat! Saraca mama… cred ca s-a speriat de mormanul miscator din camera mea.. Oh, si trebuie neaparat sa ii spun lui Dante sa ia copii micuti din camera mea! Ultima data cand au intrat mi-am gasit toate hainele insirate pe jos cu mancare de bebelusi pe ele! Cah! ‘ ii trecu un gand razlet prin minte, in timp ce privirea ei trecea rapid de pe un obiect pe altul, un zambet fugar intinzandu-i colturile buzelor, dandu-i chipului ei un aspect cat se poate de minunat.

“Tu trebuie sa fii cea care vrea sa il rapeasca pe tata!” o voce baritonala puternica ii atrase atentia catre living, unde, exact in usa, stateau adunati laolalta, formand un semi-cerc in jurul lui Carlisle, noua persoane, din care sapte erau vampiri, unul un varcolac si ultimul, un copil de aproximativ sapte ani, dupa toate aparentele, un semivampir.

“Deci e adevarat! Ea e comoara pentru care ati vrut sa luptati impotriva Volturilor!” vocea ei sparse tacerea ciudata, in timp ce ea personal ignora acea semi intrebare pusa de cel mai mai mare vampir din acea casa.

“Tu de unde stii?” cea care tinea copilul protectiv la piept, marai scurt spre Luna, ascunzand fetita dupa cel ce parea sa fie tatal biologic.

“Conteaza?” un chicotit sinistru ii parasi buzele, in timp ce partenera blonda a uriasului se ghemui de atac, iar cel ce isi schimba forma incepu sa tremure.

“Bella, Rosalie, Jacob pastrati-va calmul…Ea nu…” Carlisle incerca sa ii linisteasca, insa Luna nu le oferi ocazia, si, spre surprinderea tuturor, intr-o secunda, fura micuta fetita si fugi catre celalalt capat al incaperii, evitand vampirii cu o dexteritate nemaiintalnita.

“Pune-o jos! Daca ii faci ceva rau vei plati scump!” mai multe glasuri se unira in timp ce aproape toti vampirii din acea casa se ghemuira de atav. Cativa se uitara mirati la ea, incercand sa inteleaga ce avea de gand. Nu intelegeau pe deplin de ce o luase pe micuta atat de brusc si brutal, infruntandu-le furia cu atata sange rece. Ce voia sa le demonstreze? Ca nu se temea de ei, sau ce?

Chicotind trist, Luna se uita in ochii ciocolatii ai micutei si ii zambi cand aceasta ii atinse fata si o multime de amintiri si intrebari ii invadara creierul. Nu le raspunse amenintarilor celor mari, ci continua sa legene copila in brate, tinandu-si ochii intredeschisi.

“Bunicule …” vocea cristalina a fetitei ii facu pe toti sa tresara ca si cum un curent electric invizibil ar fi trecut prin toti deodata.” Nu ne vrea raul… Si o cheama Luna.. “ spuse intelegatoare micuta bruneta, in timp ce restul se incordara in timp ce un zambet sincer si relaxat le lumina fetele celor doua.

“Edward, Esme…. Relaxati-va si ajutati-ma sa calmez si restul familiei!” ofta doctorul, trecandu-si o mana peste fata obosita.

“Cum a-ti vrea sa ma relaxez cand acea… chestie are in brate copilul meu? Cine stie ce…” insa protestele Bellei murira imediat ce Luna  puse cu foarte mare grija fetita pe pamant si o impinse usurel de la spate in directia familiei ei ingrijorate.

Uitandu-se la fata mamei ei, Renesmee ii zambi stralucitoare si foarte sigura pe sine, si se intoarse ca sa ii sara din nou in brate ‘creaturii’ asa cum bine o denumise Bella pe Luna. Din pacate roscata nu putea sa o alunge pur si simplu pe micuta inapoi la cei care voiau sa starneasca un mini razboi numai pentru a o lua inapoi, asa ca se apropie precaut de cel cu parul aramiu, cel denumit Edward si isi fixa privirea intr-a lui.

“Stiu ca nu ne vrei raul dar… de ce…” insa intrebarea lui amuti, in timp ce Luna ii dadu toate detaliile venirii ei atat de bruste in viata lor.

“Vor …” Edward incerca sa continue, socat, unul din ganduri.

“Da..” ii raspunse sigura pe ea, Nessie, trecandu-si mainile in jurul gatului femei mai in varste, chicotind vesela.

Coborandu-si capul in pamant, Edward refuza sa raspunda intrebarilor tot mai insistente ale familiei lui, si o luand-o dintr-o data pe Bella de mijloc, o saruta patimas, fara macar sa se sinchiseasca de murmurele celorlalti.

“Pentru ce a fost asta?” vocea usor gatuita a Bellei sparse tacerea, in timp ce sotul ei isi ingropa fata in parul de la gatul ei.

Insa Edward refuza sa ii raspunda. Luna ii urmari, tristetea umbrindu-i chipul, in timp ce ochii ei se mai inchisera o nuanta ajungand un soi de chihlimbariu rosiatic.  Nu voise sa ii sperie, cu atat mai putin sa ii puna in acest fel in garda, mai ales ca nu cunostea foarte bine intentiile Volturilor. Insa ii promisese ajutor acestui baiat, si nu va da inapoi. Dar nu asta era ceea ce o intrista! Cu ajutorul micutei din bratele ei, Luna auzea toate gandurile din camera, insa… Toate erau intrebari confuze, caci nimeni nu mai intelegea nimic. De ce venise ea aici? De ce reactiona Edward in acest fel? Ce aflase de la aceasta fata misterioasa?

“Ca sa lamurim totul… Carlisle, mi-ai promis ajutorul! Vreau sa stiu daca te mai tii de cuvant! Esti ultima mea speranta! Si a lor de altfel! “ vocea ei se sparse catre sfarsit, ajungand la un ton misterios.

“Da..” ii raspunse doctorul, incrucisandu-si bratele la piept, si uitandu-se la familia lui.

“Stati asa! Lamuriti-ma si pe mine!” porunci Emmet postandu-se in fata Lunei, uitandu-se amenintator la ea.

“Nu este timp .. Asa-i?” vocea catifelata, ca niste clopotei in vant, a micutei brunete care statuse tacuta pana atunci il facu pe urias sa se uite din nou intrebator intre cele doua fete.

“De ce sa nu fie?” varcolacul intra si el in vorba, apropiindu-se foarte mult de roscata, degetele lui lungi mangaiand pielea catifelata a copilului din bratele ei.

Desprinzand-o pe Renesmee de la gatul ei, Luna i-o dadu baiatului, in timp ce mai multe priviri confuze o urmarira in timp ce ea se indrepta hotarata spre usa.

“Nu este timp… daca vreti sa supravietuiti ar fi mai bine sa ma ajutati… Nici eu si nici voi nu mai avem timp! Nu fiti orgoliosi sau suspiciosi, nu va vreau raul! Pe pamantul asta nu mai exista nimic pentru care as vrea sa lupt… sau mai bine zis… nu exista! Fiti intelegatori, si nu incercati sa rezolvati misterul asta! O sa va spun totul pe indelete cand vom veni inapoi!” le sopti Luna, intinzandu-si mana cu palma deschisa in sus catre doctor, uitandu-se pe rand de la Edward care inca nu isi revenise, la cel care nu scosese o vorba in minutele ciudate cat statuse ea alaturi de ei. Jasper isi intoarse capul catre partenera lui si cauta un soi de raspuns in ochii ei.

Probabil ca gasise ceea ce cauta, caci in secunda urmatoare era langa roscata, uitandu-se fix la fratele lui si apoi la tatal sau, asteptandu-i.

“Asta e culmea! Cine naiba te crezi?…” incerca sa isi duca blesteme pana la capat Emmet, insa Bella il opri. Privirea ei era fixata si oarecum pierduta in orbitele atat de ciudate ale roscatei, in timp ce un zambet strengar ii flutura pe buzele acesteia.

“Duceti-va mai repede!” sopti Bella, atat de incet incat pana si cu urechile lor sensibile cei din jurul ei de abia o auzira!

Pufnind scurt, Edward se alatura celor doi, alaturi de tatal sau.

Ce voia aceasta fata de la familia lui? Ce era cu acele date ciudate pe care le aflase de la ea? Si de ce sa mai atace Volturii inca o data?

Cine era ea? Ce secrete o legau de lumea lui sau de familia lui?

Poate ca le era datoare cu ceva din trecut, dar atunci de ce ar fi venit tocmai acum, cand batalia pe care, se presupunea, ca o castigasera se terminase demult? Atunci de ce nu venise?

Cu ce trebuia sa o ajute Carlisle? De ce credea ca tatal lui ii va putea salva mama ? Ce era ea de fapt?

Si cum de Renesmee o placuse asa de usor? Era chiar atat de puternica? Mistere peste mistere, intrebari peste intrebari.

Oare se vor rezolva vreodata? Nu stia ce sa creada despre aceasta fata! Nu putea sa aiba incredere oarba in ea, dar nici nu putea sa o alunge! Ceva il atragea la ea, si nu era numai faptul ca era frumoasa, caci el o avea pe Bella lui! Atunci? …

Insa altfel de ganduri purtau o batalie in mintea ei! Va trebui sa faca o ruptura definitiva de propria ei familie, daca voia ca ei sa mai traiasca! Din cauza ei mama ei era acum bolnava. Din cauza ei foarte multi din cei pe care odata ii denumise frati erau morti acum!

Va trebui sa gaseasca o modalitate de a-i ascunde, desi reusise sa ii faca nevazuti mai bine de douasute de ani, evitand privirea iscoditoare a lui Caius de nenumarate ori. Si apoi? Apoi va trebui sa ajute aceasta noua familie, sa ii protejeze de multe pericole  ce se vor abate asupra lor.

Dar oare asa era cel mai bine? Sa se rupa definitiv de ai ei? Nu intelegea daca ceea ce facea era bine sau nu, insa analizase toate planurile posibile! Nu isi putea baga familia in razboi, desi isi va razbuna fratii cazuti, deci ce ramanea? Caci nu putea abandona familia Cullen!

‘Nu exista alta cale! Nu pot sa ii mint prea multa vreme, desi ganduri, sau macar o parte din ele le-am ascuns de acest Edward… Acum sa vad cum rezolv si cu restul! Doamne.. in ce m-am bagat?’ isi zise oftand.

Half Blood Menace chap 2

Chapter 2.

Cum e cand ajungi intr-un orasel mic si lipsit de importanta? Foarte bine, ar putea spune tanara fata, caci nimeni nu se holba la ea, nimeni nu susotea crezand ca nu va fi auzit. Forks era mic si comod, chiar si pentru vampiri. Iar faptul ca cerul era innourat mai tot timpul in aceasta zona era si mai bine. Macar nu trebuia sa se ascunda douazeci si patru de ore din douazeci si patru, ci putea merge increzatoare pe strada, ca acum spre exemplu.

Avusese oarece prejudecati, caci multe din orasele acestea micute erau destul de rele cand primeau vizitatori, mai ales fete singura asa ca ea. Insa nu asta era problema!

Stia cum sa se comporte in societate, stia cum sa scape din unele situatii neprevazute, si nu se temea cand oamenii normali, sau chiar vampirii, ii taiau calea.

Bine… cu oamenii era mai usor, fiind foarte fragili si usor de derutat, insa cu vampirii era problema, caci acestia nu se lasau atat de usor influentati, sau mai rau, dusi de nas. Avusese parte de multe confruntari cu lipitorile acelea nemernice si de fiecare data scapase fara nici o zgarietura. Bine… poate era si din cauza puterilor cu care fusese inzestrata, insa nu putea stii cu siguranta. Inghiti in sec si se uita intrebator la cladirea alba si destul de mare in fata careia se oprise. Mirosul de medicamente ii invada narile, deci acea cladire destul de veche si care, evident, avea nevoie de reparatii, era spitalul. Crapaturi destul de mari, care puteau fi trecute cu vederea de catre un om, brazdau fatada, iar bucati minuscule de var si pietris de la grinzile solide care tineau tavanul se desprindeau si cadeau fara zgomot pe pamant. Daca s-ar fi enervat intratat incat sa vrea sa distruga ceva, cladirea aceasta nici nu ar fi meritat osteneala.

‘Dar se va distruge peste cativa ani, sau poate sute? Nu se stie niciodata cat va dura o astfel de constructie in anii umani!’ chicoti trista roscata, uitandu-se din nou intrebator in jurul ei.

Nu era nimeni, sau aproape nimeni. Nimic care sa o opreasca, deci putea foarte bine sa intra sa il ia pe sus si sa il duca intr-o fuga nebuna inapoi in Phoenix unde ar fi consultat-o pe…. dar nu putea face asta! Stia, din anumite surse, ca acest Cullen avea un fel de clan, destul de numeros daca statea sa se gandeasca bine. Plus ca numarul de prieteni vampiri care i-ar fi sarit in ajutor i-ar fi depasit pe al ei, deci nu putea risca o confruntare. Voia sa vindece un pacient, nu sa omoare cateva zeci. Nu i-ar fi placut sa mai verse sange, si mai ales sange pe cale de disparitie.

‘Dupa ce o s-o vindec pe mama, am sa plec in Italia, si primul lucru pe care o sa-l fac va fi sa ucid Volturii!’ marai incet si gajait fata, ascunzandu-si ura profunda adanc in suflet.

Multe rele mai facusera acei vampiri, dar sa distruga o rasa intreaga ? Asta nu va fi trecuta cu vederea! Daca voiau sa ucida si ultimii varcolaci adevarati, nu creaturi care isi puteau schimba forma, caci auzise si de acesti asa zisi oameni-lupi, atunci vor trebui sa o omoare mai intai pe ea, ceea ce nu era chiar asa posibil, daca stam si ne gandim la cata putere era stocata in ea. Putea spune fara sa se codeasca ca, inainte de a putea fi cat de cat afectata de puterile ce salasluiau in casa Volturilor, ea putea distruge cel putin o jumatate din soldatii atat de loiali acelor criminali.

Insa, ea era un asasin de temut, desi lupta numai pentru o singura cauza si aceea fiind : salvarea propriului neam. Fusese muscata, in trecut, de un vampir cat inca era micuta, si desi trebuia sa moara, caci era un varcolac, o increngatura intre o femeie lup si un vampir atot puternic, ea nu patise nimic, ba chiar primise puteri in plus. Dungile albe din parul scurt si tepos dovedeau asta!

Pasi gratioasa pe scari, mai mult plutind decat atingand pamantul, Luna trecu fara probleme de ghisee, nesinchisindu-se de intrebarile agasante ale asistentelor de paza, si trecu ca un vartej pana la una din usile medicilor din acel corp. Inghitind in sec, si gandindu-se inainte la toate posibilitatile de abordare existente, se decise sa bata, ca mai apoi sa intre.

Vocea lui joasa, usor baritonala, mai fina ca matasea vibra prin usa, binevoitoare si plina de copasiune. Inghitind in sec, nestiind de ce se simtea atat de nervoasa, de ce ii umblau prin stomac fluturi, caci nu era prima data cand il vedea, Luna inainta, impingand usa si … ramase in prag cu gura usor cascata. Mirosul usor intepator, fiind prea dulce pentru nasul ei sensibil, ii invada narile. Mirosul de salcie si ciocolata, si mare involburata, atat de diferit de odorul de nesuportat al vampirilor din trecut. Dar nu numai parfumul acela ispititor o lasasera fara grai, nu ca acest sentiment nu ar fi fost reciproc, insa… si modul in care arata : stoic, frumos, usor rebel, o statuie a unui zeu grec extrem de frumos. Bine, el cu siguranta intrecea orice comparatie cu ceva creat de mana omului sau a unei alte creaturi mitologice. Era perfect !

Scuturandu-si usor capul, alungand fantezia aparuta brusc, Luna ii infrunta privirea. Vazu in ochii lui galbeni ca mierea, o culoare foarte diferita de acea a bautorilor inraiti de sange, aceleasi ganduri care, probabil, se oglindisera cu cateva clipe inainte si in ochii ei.

Nu credea ca era chiar atat de frumoasa incat sa capteze atentia unei persoane atat de frumoase si atat de batrane, insa nici urata nu era. Fiind inalta, atingand aproape un metru obtzeci, cu forme mai generoase si mai apetisante decat a unui model, cu o fata foarte draguta, pielea usor palida, stralucitoare prin propria ei natura. Arata foarte bine, chiar minunat! Dar ea nu se vedea in acest fel, nu ii pasa de cum arata, nu ii pasase niciodata.

Intorcandu-se din propriile ganduri atat de diverse, Luna se apropie usor de biroul doctorului Cullen si lua loc, uitandu-se insistent la el.

“Ai venit aici pentru a … “ vocea lui isi pierdu din intensitate, cand fata ei se inaspri, o umbra de tristete remodelandu-i trasaturile.

“Am nevoie de ajutorul tau! Cred ca ti-ai dat deja seama ca nu sunt om, sau vampir caci as fi omorat pana acum mai bine de jumatate de oras, insa nici ceea ce mirosul tradeaza nu sunt!” incerca sa ii explice, prin niste ghicitori confuze doctorului, natura ei atat de ciudata.

“Am inteles.. Si totusi? Pentru ce ai venit?” isi incrucisa el degetele deasupra mesei, nerupand contactul vizual.

“Mama mea… Am nevoie de priceperea ta in ale medicinei pentru a gasi un leac pentru mama mea! Daca ai binevoi in a-ti lua un fel de concediu si de a merge acum cu mine la ea, ti-as ramane recunoscatoare! E prima data cand cer ajutorul unei lipitori, insa nu am  incotro! “ vocea ei era puternica, insistenta, dar si rugatoare, caci imagini cu mama ei in agonie ii trecura fulgerator prin minte.

“Bine!” se invoi fara sa ezite tanarul doctor. Era tanar oricum ai lua-o, caci figura lui nu putea fi atribuita unui om mai batran de treizeci de ani! In nici un caz!

Socata de acceptarea atat de subita a vampirului, Luna continua sa se holbeze la el, in timp ce acesta isi pregatea geanta pentru consultatii. Nu ii venea sa creada ca el se invoise atat de usor! Daca era o capcana? Daca ea ii pregatise cine stie ce moarte odioasa? Nu se gandise la aceste variante?

“Haide! Cred ca trebuie sa imi arati drumul nu?” ii zambi, cat se poate de dulce, nici o urma de ura sau suspiciune in ochii sau trasaturile lui.

Dar ea se putea foarte bine insela. Daca el planuia sa isi alerteze familia iar aceasta sa se ia dupa ea si sa ii atace ceea ce mai ramasese din familie? Nu putea sa parieze pe spiritul lui atat de bun, pe compasiunea lui. Nu il cunostea foarte bine, iar cei de la care luase informatiile despre el se putusera insela. Poate ca Carlisle Cullen nu era asa de dragut pe cat parea! Poate ca o tragea pe sfoara! Poate incerca de asemenea sa ii distruga specia!

Maraind scurt, indreptandu-si spatele, devenind foarte rigida, Luna aproape ca alerga catre iesire facandu-si planuri de a demasca capul familiei Cullen. Daca el se duvedea un pericol pentru familia ei, atunci ea nu va ezita sa ii omoare, asa cum si ei intentionau. Dar daca el nu face altceva decat sa fie ingaduitor cu secretul ei, atunci ii va marturisi despre puterile ei si il va ruga sa o lase sa ii ascunda aceasta amintire. Stia de puterea lui Aro, stia si de cea a fiului lui, Edward, si nu voia sa riste. Nu se punea problema increderii intre ea si doctor, ci mai degraba siguranta Copiilor Lunii. Atat conta pentru ea in acel moment.

“Te simti bine? Stiu ca pot parea o amenintare pentru tine, dar daca vrei imi pot chema doi dintre fii mei, iar tu poti sa ii judeci cum vrei! Nu vreau sa te simti tot timpul in pericol cu noi alaturi! Nu vreau varsare de sange!” parca ii raspunse la toate intrebarile urgente care ii trecusera prin cap.

“Bine… Atunci cheamai pe cei numiti Edward si Jasper ! Daca vor incerca ceva ciudat cat timp sunt cu mine sau in preajma clanului meu va voi ataca si va voi omora! Tine minte cuvintele astea!” ii spuse pe sleau tanara roscata, inghetata pe vecie la nouasprazece ani.

“Noi nu vom riposta atunci!” ii zambi impaciuitor Carlisle, incercand sa o faca sa se relaxeze.

Era destul de inspaimantatoare cand se enerva, si prefera sa nu vada asa! Auzise si el multe despre ultimii supravieturitori varcolaci, insa nu credea ca o astfel de fiinta exista in acest clan. Jumatate vampir, jumatate varcolac! Era surprinzator ca rezistate atatia ani, cu Volturii pe urmele lor non-stop. Si probabil era la fel de batrana ca si el, daca nu cu putin mai tanara. Era si extraordinar de frumoasa, daca statea sa o analizeze pe indelete. Trebuia sa mulumeasca lui Dumnezeu ca ii daduse acest cadou, desi acesta avea fata si de blestem cateodata.

Pasira umar la umar pana la masina doctorului, in timp ce acesta telefona acasa, cerand ca cei doi baieti sa vina in ajutorul lui, fara sa le dea prea multe detalii, desi e foarte posibil ca acea parte care n-o spusese cu voce tare sa fi fost aflata de Edward datorita talentului lui. Ooo bucurie!

Ce va urma acum? O cursa nebuna creata de cei doi, o lupta in mijlocul strazii pentru a-si elibera tatal care nu era nici macar prizonier? Ce puteau face acei ‘copii’ ? Multe, daca statea sa se gandeasca. Fiecare avea in jur de o suta de ani pe acest pamant, deci o suta de ani de experienta in lupte si ambuscade. Oare o vor ataca si vor incerca sa ii faca rau?

Stand cu nervii intinsi, vrand sa rada, desi sardonic, Luna continua sa il fixeze pe Carlisle cu o privire feroce, asteptand, incordata, verdictul.

Inchizand telefonul cu un cloc, blondinul ii zambi amuzat si ii deschise usa la masina poftind-o inauntru.

“Stiu ca probabil te grabesti, insa ar mai bine sa trecem pe la mine si sa imi cunosti familia! E mai usor asa pentru amandoi! In plus vei vedea ca nu suntem ca ceilalti vampiri!” ii sopti, urcandu-se de asemenea si pornind motorul.

“Nu sunteti ca ceilalti, insa … incercati sa ma atacati si veti descoperi cat de tare va puteti insela cu privire la puterile mele. Nu vreau sa ma lupt cu nimeni, tot ce vreau e sa traiesc in pace!” incheie, cu o nota de tristete in voce Luna.

Ciudat! De abia il cunoscuse si deja se simtea bine in prezenta lui. Se parea ca, dand dovada de calm si intelegere, Carlisle ii castigase o parte din incredere. Acum, sa vedem daca acest sentiment de liniste va dura, sau se va spulbera imediat ce doctorul va ajunge inapoi acasa.

Ciudat orasel este acest Forks! Multe creaturi se aduna la un loc, creaturi care probabil urmaresc acelasi tel ca si ea. Dar cati se vor invoi sa o ajute? Cati vor trece de partea inamicului? Cati?

Half Blood Menace chap 1

“Solul din inima omului e si mai pietros. Omul cultiva ce poate si are grija de aceea ce cultiva!” – ‘Cimitirul Animalelor’- Stephen King.

Soarele cobora catre asfintit, umbrele acaparand incet pamantul, in timp ce creaturile noptii ranjeau pe dupa copaci. Noaptea, vitrega inamica a omului, isi lua in stapanire locurile de vanatoare, lasandu-si copii sa alerge nestingheriti, lasandu-i sa ucida in voie. Nimic nu putea opri monstrii ce isi intindeau ghearele catre fiintele omenesti, iar cei ce se incumetau sa ii vaneze ajungeau sa decoreze padurea cu propriul sange.

Undeva in departare, ascuns in catacombele intunecate si primejdioase a unui oras francez, un scancet de copil trezea incet din amorteala fiintele insetate de sange care isi facusera culcus in maruntaiele canalizatii. Anii 1700 nu erau cei mai prielnici ani ai existentei omenesti, caci oricat s-ar fi luptat neamurile stravechi intre ele, nimic nu ii impiedica pe unii criminali nocturi sa actioneze.

Tipetele de agonie erau usor estompate de maini mari si puternice in timp ce sangele se scurgea siroaie pe strazi. Saracii nefericiti care indraznisera sa se aventureze in noapte. Nimic nu era mai primejdios decat serile  in care luna nu iesea pe cer, sa lumineze macar un pic strazile, aleile sau trecatorile. Oamenii erau tinte sigure pentru pradatorii inghetati in timp.

Un parait sec rasuna zgomotos in tacerea mormantala a orasului, si torte se aprinsera, tipete de manie si groaza alungand incet fantasmele care ii bantuisera ani de-a randul. Un marait si mai sinistru ii facu pe cei curajosi sa se razgandeasca, incercarea lor puerila de a-i alunga pe agresori esuand lamentabil. Nu se puteau pune cu ceea ce nu cunosteau pe deplin. Folclorul preciza ca pentru a ucide un astefel de pradator, trebuia mai intai sa il prinzi ca mai apoi sa ii infingi un tarus prin inima. Dar cati nu incercasera metoda aceasta si dadusera gres, si cati nu se zbatusera in stransoarea mortii, dovedind ca si celelalte metode erau doar povesti; pe cand amenintarea era mai vie si mai mortala decat pana atunci.

“Oameni buni de nimic…” o voce inspaimantatoare ii facu pe cei ramasi inca cu capul pe umeri sa tremure speriati. “Credeti ca ne veti ucide asa usor?” si un raset sinistru taie aerul inghetat.

“Nu ei… ci noi!” o alta voce impresura victimele nebanuitoare. Erau prinsi la mijloc intre ceea ce ei denumeau “garou” sau varcolaci, si “vampires” sau vampiri.

Doua rase la fel de inspaimantatoare, la fel de distructive, la fel de insetate de sange aveau sa se bata pe niste suflete pipernicite? Nu se putea una ca asta! La ce le-ar fi folosit? Puteau foarte bine sa imparta castigul, puteau sa ii distruga intr-o clipa fara sa se raneasca, insa se parea ca lupta care va urma chiar era pe viata si pe moarte, dar atunci cu cine sa se alieze? Nu puteau sa stea si sa se uite pentru ca cei impietriti in timp ii vor ataca fara sa se gandeasca de doua ori, folosindu-se de viteza si rezistenta lor inspaimantatoare. Era infiorator sa te gandesti la ce puteau acele fiinte sa faca.

“Plecati acum ! Acum cat mai aveti timp!” cel sau cea care le luase apararea mai devreme, cel sau cea cu o aceeasi voce lipsita de inflexiuni emotionale rosti acele cuvinte pe un ton poruncitor, iesind din umbra unuia dintre ziduri.

Tremurand si nestiind de cine sa mai asculte, muritorii o luara la goana, alergand care incotro, vrand sa isi salveze viata cu orice pret.

Maraiturile fura ultimul lucru pe care acesti sarmani oameni auzira, caci un val stralucitor, multicolor acoperi campul de bataie, iar creaturile nu le mai facura probleme.

>>Dupa 309 ani<<

Pasea fara sa se uite inapoi sau sa acorde vreo atentie tuturor capetelor sau privirilor care o urmareau. Nu ii placea sa paraseasca ascunzatoarea fara sa aiba pe cineva aproape insa nu putea sa stea cu mainile in san si sa isi urmareasca mama murind, mai ales daca stia ca o putea salva.

Ofta, exasperata si isi trecu degetele prin par, ridicandu-l usor in sus, facandu-l sa stea mai tepos decat niciodata. Suvitele mai lungi ii mangaiara obrajii cand vantul incepu sa sufle. Isi cobora mana si o privi, o grimasa uratindu-i trasaturile in timp ce imagini din trecutul ei foarte vas trecandu-i prin minte.

‘Cata ironie… nascuta dintr-un Copil al Lunii si dintr-un strigoi blestemat! Fiica a niciunui clan, luptand pentru cei ce sunt considerati prada mea! Cata ironie si in infatisarea mea : par rosu ca sangele, piele alba si stralucitoare ca a unei lipitori, si ochi verzi cu tente rosiatice ca a unui varcolac. Asemanari din ambele clanuri, insa nimic care sa ma poate uni cu vreunul din ele!’ isi recita din nou acest mic verset care il compusese in acea noapte, cea in care atacase pentru prima data un clan mai numeros de vampiri, si datorita puterilor ei reusise sa ii distruga pana la ultimul.

Intorsese spatele naturii ei ucigatoare, naturii ei de bestie fara scrupule, si acum incerca sa devina cat de cat umana. Mostenise de la ambele specii cate ceva, dar nu isi folosise niciodata puterile la maxim.

Porni din nou! Stia un doctor foarte bun, singurul care s-ar putea sa ii ajute mama, singurul care nu va lua in seama prejudecatile si o va salva. Dar, daca el va refuza? Atunci va face singurul lucru care putea sa o salveze pe mama ei : il va rapi, ii va subjuga vointa, liberul arbitru si il va lua cu ea. El o sa ii creeze leacul pentru boala ciudata si mortala a fiintei care ii daduse viata.

Luptandu-se cu dorinta de a sari sau de a alerga la viteza normala a unui vampir, Luna se grabi cat de cat catre cabinetul doctorului Cullen. Carlisle Cullen, singurul vampir doctor mai batran decat ea, mai cultivat decat era ea, desi citise si profesase si ea in acest domeniu. Ea personal nu reusise sa gaseasca un leac, si spera ca il va putea convinge pe acest medic sa o ajute.

Half Blood Menace

deci, asta e prima dintre povestile pe care le creez,  si vreau sa fiti cat de duri puteti, fara sa ma sau sa va raniti

E o poveste inspirata din Twilight, numai ca eu, ca artist propriu, am mai adaugat anumite personaje si am schimbat un pic povestea.

Toate astea se intampla cam… hmmm… cand Nessie pare de sapte ani, cam la trei chiar patru ani de la terminarea actiunii in carte ^^

daca mai gresesc pe parcurs nu va sfiinti in a-mi spune ok?

va doresc lectura placuta